DEPARTAMENTUL FILOSOFIE ȘI ANTROPOLOGIE

 

Video






Log in

   sau    Inregistrare


 
Violenţa în familie şi sănătatea reproducerii în comunităţile de romi din

Republica Moldova, 2009
ABSTRACT
 
Situaţia existentă: Romii sunt tot mai mult în atenţia organizaţiilor internaţionale (Comisia Europeană, OSI, Banca Mondială, UN[1]). Vorbim despre studiul diferitelor aspecte ale vieţii populaţiei rome în Bulgaria, Slovenia, Polonia, România, etc. În Republica Moldova studiul calitativ este limitat pentru satisfacerea nevoii de cunoaştere a situaţiei reale în domeniul sănătăţii reproductive şi a violenţei domestice.
Metode: 194 chestionare cu persoanele de etnie romă, 29 interviuri cu primarii, personalul medical şi reprezentanţii MAI, 4 focus-grupuri cu reprezentanţii administraşiei publice locale, asistenţii sociali, personalul medical, reprezentanţii MAI din următoarele localităţi: Chişinău, (Durleşti, Vatra); Călăraşi (Parcani, Ursari); Comrat;  Hînceşti (Cărpineni, Mingir);  Orhei (Lucaşeuca); Nisporeni (Vulcăneşti, Bursuc); Soroca; Edineţ; Străşeni (Stejăreni, Huzun).
Rezultate:  cercetarea demonstrează un grad scăzut de acces la datele cantitative privind numărul de cazuri de violenţă în familie la nivel administrativ şi specifică faptul că şi în cazul violenţei, cît şi în cazul sănătăţii reporductive barierele administrative, sărăcia şi lipsa implicării din partea autorităţilor sunt cauze ale situaţiei existente.
Concluzii: Prevenirea şi combaterea violenţei şi  ameliorarea  situaţiilor familiilor unde există violenţă domestică pote fi realizată prin lansarea programelor  de educaţie pentru întreaga populaţie a republicii şi prin implimentarea  proiectelor care ar asigura instituirea funcţiei de mediator socio-cultural; de asemenea este importantă şcolarizarea copiilor prin deschiderea unor grădiniţe şi şcoli şi organizarea unor seminare cu părinţii cu privire la gradul înalt de pericol pe care îl are violenţa asupra inteligenţei emoţionale[2] a copiilor.
În ceea ce priveşte sănătatea reporductivă, concluzia majoră la care conduce analiza rezultatelor obţinute este că gradul înalt de şomaj sau de prestare a serviciilor la negru a populaţiei rome determină incapacitatea acestora de a deţine o poliţă de asigurare obligatorie  medicală şi deci accesul redus la serviciile medicale. În acest sens studiul conchide necesitatea implicării autorităţilor locale şi centrale în renovarea şi asigurarea spitalelor cu utilaj modern; în asigurarea punctelor medicale din zonele rurale cu un număr suficient de medici de familie şi  specialişti, precum: cardiologi, terapeuţi, pediatri, ginecologi;  ajustarea serviciilor medicale la posibilităţile financiare ale membrilor comunităţii rome, astfel încît ele să devină accesibile;  crearea unei baze de date a populaţiei rome active şi acordarea gratuită a poliţei de asigurare pentru membrii comunităţii neagajaţi în câmpul muncii;  îmbunătăţirea bazei de date despre starea de sănătate a romilor, creşterea nivelului de includere a romilor în serviciile de sănătate. 
Concluzia centrală a studiului este că instituirea în funcţii a unor mediatori socio-culturali este o condiţie a stabilirii, menţinerii şi eficientizării contactului dintre romi şi alte etnii şi o bază pentru rezolvarea problemelor depistate.
INTRODUCERE
Excluziunea socală a romilor  a obţinut o atenţie specială din partea Europei în momentul derulării ”Decadei de incluziune a romilor”. Iniţiativa a fost lansată de către nouă guverne ale statelor Europei de Est şi Centrale în 2005 pentru a permite şi facilita integrarea populaţiei rome în întreaga comunitate. La moment, în program sunt angajate 13 state (Croatia, Republica Cehă, Macedonia, Serbia, Slovacia,  Ungaria, Albania, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Montenegro, România, Slovenia (în calitate de observator) şi Spania).[3]. Lansarea programului şi funcţionalitatea lui poate explica un număr relativ mare de studii pe diferite aspecte ale vieţii populaţiei rome în ţările participante la decadă[4]. Studiile recente urmăresc unele dintre cele mai importante probleme la nivel de umanitate, şi anume sănătatea şi prestarea servciilor de sănătate[5] în cadrul comunităţilor rome.
Autorităţile Republicii Moldova oferă o atenţie limitată studiului comunităţilor rome şi a minorităţilor în general. Analizele minorităţilor se opresc deseori la măsurări statistice, care oferă doar o prezentare generală a situaţiei şi nu se centrează pe rezolvare de probleme[6], ci mai degrabă pe descrierea lor.  După obţinerea independenţei în 1990, Republica Moldova este într-o dificilă perioadă de tranziţie cu schimări sociale şi economice. Situaţia economică este precară cu referire la înteaga populaţie a republicii. Într-o societate cu un nivel economic scăzut, prestarea serviciilor de sănătate  este o altă problemă demnă de a fi luată în consideraţie. Conform datelor statistice şi rezultatelor cercetării, disponibilitatea serviciilor de sănătate este, ca şi în cazul serviciilor de prevenire şi combatere a violenţei este una precară. Acest fapt poate fi datorat intervenţiei slabe a autorităţilor în dezvoltarea acestora şi a neimplicării statului în facilitarea creării serviciilor alternative. Totodată, observăm creşterea discrepanţei în calitatea servciilor oferite populaţiei urbane şi a celei rurale, atât în ceea ce priveşte accesibilitatea serviciilor medicale, cât şi a celor de prevenire a fenomenelor de violenţă. Pentru că populaţia romă locuieşte în special în sate, problema sănătăţii devine una stringentă. Situaţia economică nu permite accesul la servicii cu plată, sau deplasarea în localităţi depărtate,  iar bolile infecţioase nu sunt introduse într-o bază de date viabilă, pentru a putea permite monitorizarea strictă a bolnavilor.  La nivel de segregare al populaţiei rome de alte etnii, cercetarea nu remarcă probleme.
Tranziţia a accentuat necesitatea de a pune în faţă drepturile omului, ca pe un factor-cheie al dezvoltării naţionale şi în baza acestui fapt, statul a făcut un efort major pentru racordarea legislaţiei  naţionale la normele internaţionale în domeniul drepturilor omului.
            Menţionăm în acest context că în multe dintre localităţile în care s-a realizat cercetarea, statisticile indică absenţa populaţiei rome bazându-se pe datele recensământului populaţiei din 2004, ceea ce subestimează numărul real al romilor. Populaţia romă preferă în cele mai multe cazuri să se autoidentifice cu populaţia majoritară autohtonă sau reieşind din profesiile pe care le practicăm, de exemplu: ursari – Bursuc, Vulcăneşti, Ursari; lăutari, ciocănari – Lucaşeuca; lăieţi – Comrat; fierari, ciocănari – Soroca, etc. Cercetând priorităţile europene şi naţionale în alegerea subiectelor cercetării, studiul de faţă a urmărit următoarele aspecte:
Sănătatea reproductivă:

  • disponibilitatea şi accesibilitatea serviciilor de protecţie şi asistenţă;
  • gradul de solicitare al serviciilor de sănătate din partea populaţiei rome;
  • nivelul de informare cu privire la serviciile medicale în rândul populaţiei rome;
  • oportunităţile reale de servicii medicale alternative pentru populaţia romă.
În conformitate cu aspectele sus-menţionate, a fost stabilit un dublu scop al cercetării:
-   Pe de o parte, analiza gradului de răspândire a fenomenului violenţei în familiile rome şi determinarea gradului de accesibilitate şi disponibilitate a serviciilor de prevenire şi combatere a violenţei pentru etnia romă
-  pe de alta, studiul problemelor de sănătate în comunitatea rromă şi evaluarea nivelului de calitate al serviciilor  medicale.
Pentru realizarea scopului au fost trasate următoarele obiective:

  • studiul gradului de disponbilitate şi accesibilitate a serviciilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie pentru populaţia romă:
  • identificarea nivelului de informare a populaţiei rome cu privire la serviciile de asistenţă a vicitmelor violenţei;
  • evidenţierea rolului mediatorilor în elaborarea şi aplicarea de măsuri preventive în combaterea violenţei în comunitatea romă;
  • stabilirea gradului de răspândire al violenţei în familiile rome;
  • măsurarea calitatăţii serviciilor oferite pentru populaţia romă;
  • identificarea rolului personalului serviciilor de prevenire şi combatere a violenţei în familiile rome.
  • studiul disponibilităţii şi accesibilităţii serviciilor de protecţie şi asistenţă;
  • măsurarea gradului de solicitare al serviciilor de sănătate din partea populaţiei rome;
  • stabilirea nivelului de informare cu privire la serviciile medicale în rândul populaţiei rome;
  • evidenţierea rolului mediatorilor în prestarea serviciilor de sănătate romilor;
  • elaborarea de recomandări pentru evitarea obstacolelor şi a problemelor identificate în baza studiului în rândul populaţiei rome.
Violenţa în familie:
  • disponbilitatea şi accesibilitatea serviciilor de prevenire şi combatere a violenţei:
  • nivelul de informare a populaţiei rrome cu privire la serviciile de asistenţă a vicitmelor violenţei;
  • măsurile preventive elaborate în combaterea violenţei;
  • gradul de răspândire al violenţei în familiile rome;
  • calitatea serviciilor oferite pentru populaţia romă;
  • rolul personalului serviciilor de prevenire şi combatere a violenţei în familiile rome.
Metodologia cercetării:
Cercetarea realizată este calitativă şi cuprinde următoarele metode:

  • chestionar aplicat populaţiei rome
  • interviuri individuale cu primarii, personalul medical şi reprezentanţii MAI
  • focus-grupuri cu reprezentanţii administraţiei publice locale, asistenţi sociali, personalul medical şi reprezentanţii MAI
Cercetarea a fost realizată pe baze ştiinţifice, urmărind principiul obiectivităţii, al acordului informat al persoanelor intervievate, al păstrării anonimatului răspunsurilor şi evaluării gândirii de grup.  Respectarea regulilor deontoligice şi abordarea calitativă a permis adoptarea unei poziţii non-discriminatorii din partea cercetătorilor.
Evaluarea gândirii de grup a permis analiza atitudinii autorităţilor şi a medicilor. Rezultatul analizei demonstrează că nu putem vorbi despre o discriminare a populaţiei rrome la nivel manifest nici în acordarea de servciii medicale, nici în prevenirea sau combaterea fenomenelor de violenţă.
Raportul final a fost realizat drept rezultat al aplicării a 194 de chestionare cu persoane de etnie rromă, 29 de interviuri cu primarii, personalul medical şi reprezentanţii MAI, 4 focus-grupuri cu reprezentanţii administraţiei publice locale publice locale, asistenţi sociali, personalul medical şi reprezentanţii MAI din următoarele localităţi: Chişinău ( Durleşti, Vatra); Călăraşi (Parcani, Ursari);  Comrat; Hânceşti (Cărpineni, Mingir); Orhei (Lucăşeuca); Nisporeni (Vulcăneşti, Bursuc); Soroca, Edineţ, Străşeni (Stejăreni, Huzun).
Studiul sănătăţii reproductive în comunităţile rome.
Studiul s-a concentratat în egală măsură în direcţia determinării specificului sănătăţii reproductive în comunităţile rome şi în elaborarea unui şir de recomandări, care, reeşind din situaţia depistată, ar eficientiza serviciile medicale acordate populaţiei rome.
Disponibilitatea şi accesibilitatea instituţiilor medicale.
Chiar dacă cercetarea a fost axată pe studierea sănătăţii reproductive în comunităţile rome, nu putem face o divizare categorică a disponibilităţii şi accesibilităţii instituţiilor medicale pentru populaţia romă şi neromă din simplu motiv că comunităţile rome sunt o categorie a întregii populaţii în Republicii Moldova şi beneficiază de existenţa şi funcţionalitatea instiuţiilor medicale comune.
Populaţia locală se poate adresa următoarelor unităţi medicale: centrul medicilor de familie, care devine mai accesibil populaţiei după reformele din sistemul de sănătate; policlinicile; urgenţa; spitalele raionale; secţii consultative, unde populaţia poate beneficia de consultaţii medicale, tratamente medicale, staţionări de zi.
 Pe lîngă reformele aplicate în sistemul de sănătate care au condus spre o serie de  îmbunătăţiri evidente  a serviciilor instituţiilor medicale, un element important constă în acordarea poliţelor de asigurare, în temeiul cărora persoana beneficiază de întreg volumul  de asistenţă medicală, prevazut în Programul Unic al asigurarilor obligatorii de asistenţă medicala aprobat de Guvern şi acordat de toate instituţiile medico-sanitare din Republica Moldova. Uneori pentru persoanele invalide şi pensionari, poliţa de asigurare reprezintă unica modalitate de a primi tratamentul, avînd în vedere costurile ridicate ale medicamentelor şi chiar a serviciilor medicale.
Participanţii la focus-groupul din Edineţ, ne-au mărturisit faptul că sunt des întîlnite cazurile femeilor singure cu copiii, ca urmare a plecării peste hotare a soţilor. Ţările, care ar putea să ofere un loc de muncă romilor, sunt Rusia şi Kazahstan. Însă s-a menţionat faptul că populaţia romă  avînd posibilitatea de a se angaja în cîmpul muncii conştient refuză să o facă. Unii dintre participanţii la focus-group din Hînceşti au afirmat, că romii preferă să cerşească în stradă toată ziua, unde obţin o sumă de bani comparativ mai mare decît este un salariu de la stat după spusele şefului secţiei de poliţie din Hînceşti. Din acest fapt oficialul face concluzia că romi refuză să muncească. Ar putea fi o calitate a romilor, însă nu putem s-o generalizăm din simplul fapt că în acest oraş există o serie de meseriaşi - romi cu o reputaţie bună printre localnici. În contradicţie cu cele afirmate de experţii locali, vine enunţarea cauzei principale a nedeţinerii poliţilor de asigurare, de către respondenţii romi care este văzută în “costul prea mare al acestora” (65,5 %) (fig. 1).
Astfel, se profilează cauza de bază în nedeţinerea populaţiei rome a poliţilor de asigurare, ceea ce ar trebui să orienteze întreg sistem de oferire a serviciilor medicale spre implementarea unor măsuri necesare, reformatoare cu privire la poliţile de asigurare.
Un alt indicator al accesibilităţii instituţiilor medicale  pentru populaţia romă, este identificarea distanţei medii pînă la Centrul de Sănătate de la comunitatea romă. Astfel, studiul reflectă că doar 41, 8% (fig. 2) din persoanele rome respondente, cuprinse între vîrsta de 16 şi 66 ani, se pot adresa la o instituţie medicală la mai puţin de 1 km, ceea ce ar trebui să determine într-o mai mare măsură interesul faţă de propria sănătate. Este necesar de  a face dinstincţia evidentă dintre situaţia romilor de la sate şi a celor de la oraşe, dinstincţie ce poate fi extinsă la nivelul întregii populaţii.
 Situaţia pare a fi cu mult mai bună în cazul oraşelor, unde medicii de familie sunt repartizaţi conform numărului necesar de persoane. Cu totul alta este situaţia  în mediul rural, unde necesitatea unor restructurări este evidentă. S-a depistat faptul că în unele cazuri un medic de familie deserveşte 1, 2 sau mai multe sate. Fizic medicul are posibilitatea să îşi viziteze familiile supervizate o dată în săptămînă (cazul satului Bursuc). Acest fapt determină gradul scăzut al calităţii serviciilor prestate de către medic şi defavorizează situaţia populaţiei locale care este nevoită să se deplaseze în alte sate pentru consultaţii sau să stea la cozi interminabile la uşa medicului. Într-o situaţie similară sunt şi asistentele medicale. Spre exemplu în acelaşi sat, Bursuc, este doar o asistentă medicală, aflată la pensie. În mod evident, asemenea situaţii dezavantajează populaţia locală, minimalizînd gradul de accesibilitate la instituţiile medicale. 
Mai mult, cercetarea scoate în evidenţă faptul că multe sate au în comun un singur centru de urgenţă, ceea ce face dificilă deplasarea la timp a medicilor către bolnav. Unele sate sunt la distanţă mare faţă de punctul medical (3-5 km), (cazul satelor Ursari, Parcani) ceea ce face dificilă considerabil situaţia populaţiei locale, inclusiv a romilor privind accesul instituţiilor medicale. S-au întîlnit cazuri cînd unul sau mai multe sate au in comun un singur punct medical, este cazul satului Ursari care are ca punct medical comun cu satul Buda. În acelaşi timp, devine frecventă problema medicilor specialişti care este cu mult mai vizibilă în zona rurală. Dacă în oraşe, numărul acestora este satisfăcător, acoperînd necesităţile populaţiei, atunci în cazul satelor, populaţia este nevoită de a merge în centrele raionale pentru a beneficia de consultaţia unui medic specialist. Asta şi în cazul când populaţia romă are o serie de probleme de sănătate, care necesită în mod sigur consultaţia unui medic specialist.
Nivelul de informare despre serviciile de sănătate.
 În conformitate cu cele spuse mai sus putem conchide, gradul de utilizare a serviciilor medicale de către populaţia romă este la un nivel satisfăcător. Astfel, 74,73% (fig. 4) din persoanele respondente au vizitat cel puţin o dată sau mai mult de 4 ori medicul de familie. Această situaţie relevă în esenţă faptul că populţia romă este conştientă de necesitatea de diagnosticare şi tratare la timp a maladiilor. Mai mult, am putea susţine, că aceste date dat reflectă şi gradul de informare a populaţiei rome în raport cu serviciicle medicale acordate, dar mai întîi de toate cunoaşterea medicului de familie.
Un alt aspect analizat în studiu este calitatea serviciilor oferite populaţiei rome reflectată pe de o parte de către medici şi asistenţi medicali, iar pe de altă parte de populaţia romă. Astfel, la întrebarea: “Cum apreciaţi, asistenţa medicală oferită populaţiei rome şi a cele ne-rome este de aceeaşi calitate?”, răspunsurile personalului medical au reflectat unanim faptul că populaţia romă beneficiază de servicii medicale calitative. Mai mult intervievaţii au exclus orice tentativă de discriminare pe bază de etnie în acordarea acestor servicii. Ca o completare a celor spuse mai sus, vine întrebarea adresată populaţiei rome:” V-aţi confruntat în ultimele 12 luni să staţi în spital separate de majoritatea pacienţilor?”, care reflectă faptul că 78, 4 %  (fig.6) dintre respondenţi nu s-au ciocnit cu o asemenea problemă. În acelaşi timp la 10,3%  din respondenţi  li s-a întîmplat o asemenea situaţie.    41, 3 % (fig .7) dintre respondenţi nu sunt mulţumiţi de calitatea serviciilor medicale acordate.  Această afirmare vine în contradicţie în mod evident cu ceea ce susţin medici ceea ce necesită modificare de atitudine a medicilor, dar şi a altor organe competente ce au ca scop promovarea egalităţii în drepturi şi libertăţi a oamenilor. Astfel, putem depista apariţia unei relaţii cel puţin particulară, daca nu problematică, a romilor cu furnizorii de servicii medicale  dar, şi a instituţiilor medicale în general. Cele mai frecvente nemulţumiri ale romilor faţă de furnizorii de servicii medicale sunt:

  • dificultăţile în procurarea medicamentelor;
  •  disfunctionalitati in programul dispensarelor;
  •  lipsa de interes pentru pacienti;
  • lipsa utilajului modern din instituţiile medicale care face anevoioasă diagnosticarea bolilor şi cu atît mai mult a tratării acestora;
  • numărului insuficient de medici  specialişti şi asistenţi medicali, mai cu seamă din localităţile rurale, după cum am  menţionat şi anterior.
De cealaltă parte, nemulţumirile medicilor de familie faţă de pacientii romi sunt legate de:
  • nerespectarea de către aceştia a normelor de comportament social;
  • inconsecvenţa vizitelor la medic;
  • neîndeplinirea unor standarde minime de igiena;
  • dificultati în respectarea graficului de vaccinare;
  • nerespectarea indicaţiilor medicului.
      În pofida unor anumite acţiuni pozitive realizate de autorităţile de stat privind îmbunătăţirea sistemului de sănătate, calitatea serviciilor este încă modestă, infrastructura instituţiilor ce acordă aceste servicii este deteriorată şi în unele cazuri înadecvată.  Indiferent de situaţia instituţiilor medicale, romii ţin cont de orice problemă de sănătate apărută. Am putea explica acest lucru prin prisma faptului că, de obicei familiile rome sunt extinse, ceea ce presupune conlucuirea a mai multor generaţii , unde în esenţă toate deciziile sunt luate la nivel comun. Mai mult, în viziunea romilor familia asigură viitorul fiecărui membru, de aici şi respectarea tuturor părerilor emise în cadrul familiei, inclusiv cele cu privire la sănătate.
Find identificate problemele serviciilor de sănătate în comunităţile rrome, intervievaţii şi experţii locali au propus o serie de recomandări în vederea îmbunătăţirii acestor servicii. Astfel, în mod prioritar apare:

  • asigurarea punctelor medicale din zonele rurale cu un număr suficient de medici specialişti, precum: cardiologi, terapeuţi, pediatri, ginecologi;
  • asigurarea centrelor medicale din zonele rurale cu un număr suficient de medici de familie şi asistenţi medicali;
  • asigurarea punctelor medicale cu maşini de transport (ambulanţă);
  • ajustarea serviciilor medicale la posibilităţile financiare ale membrilor comunităţii rome, astfel încît ele să devină accesibile;
  • instituirea în funcţii a unor mediatori socio-culturali,  a căror obiectiv principal este asigurarea unei relaţiii dintre instituţia medicală şi comunitatea romă;
  • acordarea gratuită a poliţei de asigurarea minorităţilor naţionale;
  • îmbunătăţirea bazei de date despre starea de sănătate a romilor;
  • creşterea nivelului de includere a romilor în serviciile de sănătate.
Violenţa în familiile rome
                De puţin timp „problema romilor” nu se limitează la dezbaterile cu privire la stereotipurile şi prejudecăţile existente în societatea noastră ci din contra, se încearcă expunerea şi evidenţierea principalelor probleme ale comunităţii rome : violenţa domestică şi gradul de acordare  a serviciilor respective  din  partea organelor de resort, gradul de implicare a autorităţilor publice în elucidarea şi aplanarea cazurilor  de violenţă în familie. Violenţa în familie, precum şi lipsa de protecţie din partea autorităţilor publice constituie grave încălcării a drepturilor omului.  Consecinţele experienţelor de martor sau victimă a violenţei au fost demonstrate, sunt profunde şi au efecte de durată. Ele  pot provoca daune bunăstării fizice, emoţionale şi psihologice a victimelor. 
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (2002) prin violenţă se înţelege ameninţarea sau folosirea intenţionată a forţei fizice sau a puterii contra propriei persoane, contra altuia sau contra unui grup sau unei comunităţi care cauzează sau riscă să cauzeze un traumatism, un deces sau daune psihologice, o dezvoltare improprie sau privaţiuni. [Definiţia violenţei după OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) din: World report on violence and health, Geneva 2002, p. 5]
Disponibilitatea şi accesibilitatea serviciilor de prevenire şi combatere a violenţei.
                Cercetarea a relevat faptul că disponibilitatea şi accesibilitatea serviciilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie este determinată de existenţă unor structuri enunţate de respondenţi: primărie, poliţiei, procuratură, serviciile de asistenţă socială şi juridică, servicii sociale cu caracter primar ce au drept scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate /vulnerabilitate,care pot duce la marginalizarea/excluziunea persoanelor adulte aflate în dificultate, rude/ prieteni. Astfel, 44,8% din respondenţi au afirmat că victima agresată se  adresează după primul ajutor poliţiei, iar 34%  (fig. 1.) din respondenţi au menţionat ca victima îşi găseşte  sprijinul în cadrul familiei. Evitarea recunoaşterii publice a conflictelor sau a actelor de violenţă este specifică pentru comunitatea romă, acest lucru fiind considerat ca dezonoare pentru întreaga comunitate. Drept rezultat victima sau agresorul riscă să fie excluşi din comunitate.

Fig. 1
 
 
Fig. 2
Nivelul de informare a populaţiei rome despre serviciile de asistenţă a victimilor violenţei în familie.
      Populaţia rromă dispune de informaţii  privind serviciile de care pot beneficia în cazul în care devin victime ale violenţei domestice. Mai mult, 71.6% (fig.2) din respondenţi susţin că cunosc despre existenţa unor legi cu privire la protejarea victimelor violenţei în familie, doar că nu cunosc ce presupun de fapt aceste legi.
La întrebarea : cât de urgent a intervenit în soluţionarea cazului de violenţă în familie instituţia la care aţi apelat, care reflectă calitatea şi gradul de real  de intervenţie a structurilor specializate în rezolvarea cazurilor, 3.1% (fig. 3) din respondenţi au afirmat că s-a intervenit urgent, iar 5.2%  din subiecţii intervievaţi au menţionat că s-a intervenit doar la insistenţa victimei, la fel 3.1% susţin că nu s-a intervenit, ceea ce denotă faptul că reţeaua de servicii destinate victimelor violenţei în familie este ineficientă, slab organizată, ca un rezultat al dezinteresului manifestat atât de autorităţi, cât şi de victimă şi familia acesteia. Ca argument la cele expuse anterior, putem menţiona relatările reprezentantului administraţiei publice locale a sat. Huzun, care afirmă că organele de resort (primăria, poliţia, procuratura) intervin în rezolvarea cazurilor de violenţă, dar fără mare rezultat. De asemenea se încearcă o rezolvare imediată a acestor cazuri fără implicarea procuraturii.
 Comunităţile de etnie romă se deosebesc pronunţat de restul populaţiei şi printr-o serie de caracteristici specifice, determinate de însuşi modul lor de viaţă, devenit unul special în decursul istoriei. Persoanele de etnie romă deţin un grad înalt de flexibilitate, care permite adaptarea la schimbări şi condiţii. Acest fapt a determinat într-o importantă măsură şi caracterul  lor autonom şi liber de organizare. Vorbim de organizarea lor internă, care include tipare şi tradiţii continuate de generaţii, şi care se cer respectate. Mai mult, vorbim aici de o anumită ordine instituită atît în cadrul comunităţilor, cît şi în cadrul familiilor rome, profund diferite de oricare alt tip familie. Astfel, dintr-un anumit punct de vedere,
        
 
Fig. 3
 
violenţa în familiile rome este determinată şi explicată printr-o serie de poveşti justificatoare care de fapt sunt văzute ca nişte maniere de rezolvare a conflictelor.
Gradul de răspîndire al violenţei în comunităţile rome.
În esenţă familiile din Republica Moldova, sunt văzute ca urmînd  nişte modele tradiţionale de educaţie, de comportament şi de  stil de viaţă în general. Modelul enunţat  presupune în egală măsură aceeptarea unor fenomene de violenţă între membrii familiei, mai cu seamă între soţ şi soţie. Astfel, potrivit analizei ghidurilor de interviu şi a focus - groupurilor cu privire la fenomenul violenţei în familiile rome, rezultă că de cele mai multe ori este justificată situaţia în care bărbatul este violent faţă de femeie, violenţa atît verbală, cît şi cea fizică (17%) (fig.8) .
 Dinamicile ce ţin de etnie, clasa economică şi gen plasează femeile rome într-o poziţe precară, a cărei consecinţă sunt de multe ori căsătoriile timpurii, lipsa de acces la munca decentă, la servicii de sănătate şi la educaţie precum şi o vulnerabilitate mai mare la violenţa domestică. Descoperim o justificare a autorităţii şi supremaţiei bărbatului, care trebuie în mod neapărat respectată. Mai mult, orice încălcare a cuvîntului bărbatului înseamnă o înjosire, ceea ce nu poate fi conceput în cazul unui cap al familiei. Astfel  în unele cazuri romii au afirmat faptul că au aplicat violenţa sub impuls emoţional de moment, şi că de fapt despre acest lucru n-ar trebui “să ştie lumea”, deoarece ar strica din imaginea şi respectul familiei.        
      De cele mai multe ori bărbatul este acel care aduce în casă cel mai mare venit, femeile fiind casnice. Experţii locali intervievaţi justifică actele violente din familiile rome în felul următor: “femeia singură cere de a fi bătută” sau “o palmă nu strică niociodată”, “îi va fi de învăţătură deoarece a  încălcat regulile” etc.
       O problemă gravă a familiilor rome este venitul pe care îl aduce fiecare membru al familiei. După cum am menţionat anterior, bărbatul este cel care aduce cel mai mare venit. Devine însă îngrijătoarea situaţia în care femeile întreţin familia, iar bărbaţii sunt beţivi şi violenţi. Asemenea cazuri au fost elucidate mai cu seamă în oraşul Hînceşti, unde frecvenţa cazurilor violente este comparativ mai mare cu cele înregistrate în oraşele Edineţ sau Comrat. Astfel, tot în Hînceşti sunt familii în care locuiesc împreună peste 20 de persoane în trei camere, condiţiile de trai fiind o cauză a unei mai mari frecvenţe a conflictelor violente.
Părerile romilor în raport cu autoritatea bărbatului faţă de femeie în unele cazuri se deosebeşte de ceea ce susţin experţii. Astfel, 34% dintre rromi condamnă cazurile în care o femeie să fie insultată sau ameninţată de partenerul ei (fig.4). O asemenea situaţie este considerată a fi destul de gravă şi foarte gravă. De aceea am putea presupune că aceste cazuri nici nu sunt atît de frecvente. Acest fapt conduce la concluzia că romii sunt conştienţi de pericolul şi consecinţele acestui fapt.  
        
Fig. 4
Mai mult, 80,9%  (fig. 5) dintre respondenţi ( dintre care 65,5% sunt femei Fig. 6 ), văd ca fiind destul de gravă şi foarte gravă situaţia în care o femeie este bătută de partenerul ei.        
Fig. 5
 
Un  procentaj relativ mare 56,2% dintre respondenţi văd ca fiind foarte gravă aplicarea bătăii de către femei unui bărbat, avînd în vedere ofensa posibilă pe care ar putea -o aduce o femeie agresivă comunităţii sale (fig. 7). În mod cert este necesară luarea unor măsuri de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femeile din cadrul familiilor rome.
 
 

Fig. 6
Ajungem la concluzia că deşi romii condamnă sau apreciază ca  fiind  grave anumite fenomene de violenţă, ele totuşi există. Astfel, 8, 2% dintre respondenţi consideră că problemele apărute în familie pot fi întotdeauna soluţionate prin violenţă, iar 40,2% consideră că problemele din familie pot fi soluţionate prin violenţă doar uneori.
        
Fig.7
Aceste date demonstrează o dată în plus că instruirea, consilierea şi profilaxia oferită romilor ar asigura formarea unor noi viziuni asupra familiei şi asupra consecinţelor violenţei în familie.
 Un rol important în profilaxia acestui fenomen îl au instituţiile de profil (MAI), care ar trebui să aibă ca prim obiectiv prevenirea şi combaterea la timp a cazurilor de violenţă familială. Din păcate însă studiul nu a reuşit să identifice numărul exact de cazuri violenţă în familiile rome înregistrate de către lucrătorii MAI.  Reprezentanţii organelor respective ne-au comunicat că romii de cele mai multe ori nu se adresează la poliţie cu asemenea probleme, şi dacă o fac, îşi retrag cererile la  scurt timp.

Fig. 8
Oficialii justifică acest lucru prin faptul că, populaţia romă vede problema violenţei ca fiind una ce ţine de propria lor ordine şi organizare internă, deci care trebuie să fie rezolvată în comunitate.
Spre exemplu, în satul Cărpineni, cu un an în urmă, poliţia a aflat cu cîteva zile mai tîrziu despre  un caz de omucidere. Mai mult, în cazul dat nu a fost înaintată nici o plîngere către instituţiile de profil, fapt care nu a permis intervenţia la timp în vederea soluţionării conflictului. Cu atît mai mult în unele sate nici măcar nu există un poliţist permanent de sector. Este cazul satului Bursuc, cu populaţia de 1307 de oameni, dintre care 80%  sunt ursari,  şi în care vizitele poliţistului şi a medicului de familie sunt rare,  ca urmare diferenţei de  domiciliu (cazul satelor Bursuc şi Parcani) ce se află în alt sat, uneori la o distanţă de peste 5 km. O asemenea situaţie, ar putea avea drept consecinţă intervenţia mult prea tîrzie a poliţistului în caz de violenţă. şi  mai mult este limitată posibilitatea de a preveni asemenea cazuri. Deşi reprezentanţii MAI insistă asupra rarităţii cazurilor de violenţă, cercetarea a stabilit că 26, 8% , adică 52 de cazuri ( fig. 8) din cei intervievaţi au fost autorii unor acte de violenţă în familie.

Fig. 9
Concluzia la care ajungem poate fi pe de o parte paradoxală: MAI reale despre cazurile de violenţă în familie rome. În acest fel credibilitatea  reprezentanţilor MAI  scade şi deci gradul de siguranţă pe care îl poate inspira prezenţa unui poliţist.
Un punct de vedere comun îl au intervievaţii şi respondenţii romi cu privire la determinarea victimei violenţei familiale. Astfel, ajungem la concluzia că femeile sunt mai des victime ale cazuril cînd femeii îi este aplicată violenţa sunt cel mai des întîlnite.  Spre exemplu, cazul în care pentru 10 lei o femeie romă a fost bătută pînă la moarte (or. Comrat) de către soţul ei, ne face să credem cu o mare certitudine că sărăcia este una dintre  principalele cauze ale violenţei familiale.
Pe lîngă preponderenţa cazurilor de violenţă fizică din comunităţile rome, nu putem să nu atragem atenţie şi la violenţa verbală, care este răspîndită într-o mare măsură. Majoritatea intervievaţilor, au menţionat gradul minim al educaţiei romilor, deşi în ultimii ani se fac încercări de şcolarizare şi instruire a copiilor romi aceştia nu îşi mai continuă studiile după şcoala primară.
Astfel, o primă sarcină spre combaterea violenţei verbale ar fi ridicarea nivelului de educaţie a romilor care ar trebui să fie prioritară  la nivel de stat. Despre bătrîni ca victimă a violenţei în familie nu putem vorbi, deoarece în general vîrstnicii au un înalt grad de respect din partea comunităţilor lor. Alta este situaţia în care apar probleme intergeneraţionale sau cele de genul soacră-noră, soacră-ginere. Astfel, unii dintre participanţii focusului-group de la Edineţ ne-au mărturisit despre frecvenţa unor cazuri de violenţă, mai ales verbală, între  membrii familiei aflate în legătură de rudenie de gradul II şi III. Îngrijorează faptul faptul că 6,7%  (fig. 9) dintre respondenţi (33 cazuri) au afirmat că în ultimele 6 luni, copiii au fost victime a violenţei familiale. Acest lucru, îşi are confirmare şi în interviurile cu experţii locali şi participanţilor la focus-group, care susţin că de cele mai multe ori copiii sunt supuşi violenţei emoţionale.
                            
    Fig. 10
Violenţa emoţională văzută prin privarea copiilor de o serie de drepturi, cel mai important fiind privarea de o copilărie normală. Mai ales că studiile de psihologie din ultimul deceniu afirmă în mod hotărît că inteligenţa emoţionala şi abilitatea de a stabili relaţii cu cei din jur reprezintă principalul factor de predicţie privind reuşita în viaţă. În egală măsură dezvoltarea unei copilării  normale  a copilului presupune că acesta trebuie să aibă parte de nişte relaţii armonioase în familie, bazate pe respect şi iubire reciproc dintre toţi membrii familiei.  În realitate copilul este nevoit să cerşeacă în stradă (cazul or. Hînceşti, Edineţ, Comrat dar şi Soroca). De multe ori, venitul pe care îl aduce copilul asigură mai mulţi membri ai familiei. La moment copilul nu are capacitatea  de a înţelege foarte bine ceea ce de fapt se întîmplă, în mod inconştient acesta percepe diferenţele vizibile între el şi alţi copii de aceeaşi vîrstă cu el. Pe lîngă violenţa emoţională, copiii mai sunt supuşi şi violenţei fizice, care ca şi în cazul femeii este văzută de multe familii rome, dar şi ne-rome ca o formă a educaţiei. Motivul cel mai des invocat de aceştia, este faptul că nu se supun voinţei părinţilor, ceee ce îi determină de să le aplice palme. Ambii părinţi  sunt agresori în asemenea cazuri. Menţionăm, însă că în situaţia femeilor-victime, tot ele sunt cele care se adresează organelor competente pentru ajutor, deşi 14,4% (fig.10) dintre respondenţi, au afirmat că în caz de
 

Fig.11
 violenţă nu au întreprins nimic. Aceste situaţii ne vorbesc despre necesitatea de a organiza cu membrii familiilor rome de sex femenin anumite activităţi pentru informarea despre drepturile lor în cadrul familial şi despre importanţa pe care o au aresările la organele competente a unui caz de violenţă. Şi asta prin simplul fapt că se asigură protecţia şi siguranţa atît a femeilor, cît şi  a copiilor.
Analiza calităţii serviciilor oferite.
 În raport cu adresările sau cererile apărute din partea victimilor, subliniem gradul calităţii serviciilor oferite acestora. Atît intervievaţii, cît şi participanţii la focus group, au menţionat faptul că persoanelor rome li se acordă aceeşi calitatea aserviciilor, ba mai mult, uneori sunt nevoiţi să le acorde o mai mare atenţie. Cazurile de violenţa familială sunt anchetate de poliţie şi apoi  preluate de organele de asistenţă socială. Populaţia nu doreşte, după cum am menţionat în nenumărate rînduri, să beneficieze de aceste servicii. Alta este situaţia în care romii se adresează asistenţei sociale cu privire la asigurarea cu ajutoare materiale, care devine prioritatea romilor din  orice comunitate. Acest lucru denotă faptul că romii îşi cunosc drepturile şi încearcă în limita posibilităţilor de a beneficia de ele.
Rolul personalului serviciilor de protecţie şi asistenţă.
Considerăm că pentru a contribui la ameliorarea relaţiei dintre romi şi organele de profil (administraţia publică locală, organele de poliţie ş.a.), este necesară stabilirea unor mediatori din ambele părţi. Astfel mediatorii socio-culturali (deşi o formulă mai răspîndită este mediator socio-sanitar, considerăm mai potrivită formula mediator socio -cultural) ar avea ca prim obiectiv facilitarea accesului membrilor acestor comunităţi la serviciile oferite de organele MAI, dar şi alte organe de profil ( mai cu seamă cele medicale),   intervenind în egală măsură ca un liant între autorităţi, prestatorii de servicii sociale şi educative, şi membrii comunităţilor de rromi, în special femei şi copii. Mai mult, am putea lua exemplul ţărilor vecine care din anul 1997 implimentează proiecte de instruire şi instituţionalizarea a mediatorilor socio-culturali. Astfel, un mediator socio-culturali ar avea ca responsablităţi şi funcţii: înlesnirea comunicării dintre membrii comunităţilor rome şi cele MAI sau medicale; de transmitere a informaţiilor necesare despre funcţionarea sistemului MAI şi în raport cu acesta şi cel de sănătate; de cultivare a încrederii reciproce.
 În raport cu cele subliniate mai sus, intervievaţii şi participanţii la focus group au propus o serii de recomadari:

  • conştientizarea de către întreaga populaţie a necesităţii prevenirii şi combaterii violenţei domestice, inclusiv a celei din cadrul famiilor rome;
  • implementarea  proiectelor care ar asigura instituirea funcţiei de mediator socio-cultural;
  • implimentarea programelor care ar asigura creşterea nivelului de educaţie, prin instruirea populaţiei rome, şi ar determina în consecinţă gradul relativ scăzut al violenţei domestice;
  • şcolarizarea copiilor prin deschiderea unor grădiniţe şi şcoli pentru copiii romi;
  • organizarea unor seminare cu părinţii romi cu privire la gradul înalt de pericol pe care îl are violenţa asupra inteligenţei emoţionale a copiilor;
  • asigurarea cu locuri de muncă a populaţiei rome.

Fig. 1
 
 
                     
 
Fig. 2.
 
Una din particularităţile comunităţilor rome, determinate de anumite paterrnuri culturale specifice, dar şi de tradiţiile adînc implementate în mentalitatea acestora, sunt căsătoriile consagvine, care determină  (după anumiţi medici) apariţia unei boli specifice. În Soroca, medicii au subliniat existenţa cazurilor de narcomanie, mai cu seamă printre rîndurile romilor.
Gradul de solicitare a instituţiilor medicale.
Date fiind mai sus cele mai des întîlnite probleme de sănătate, este necesară elucidarea tipurilor de servicii solicitate de către populaţia romă. Din analiza interviurilor cu personalul medical şi a focus-groupurilor, care au avut ca participanţi-medici de familie, medici specialişti sau asistenţi medicali, depistăm că cel mai des, populaţia de etnie romă  necesită consultaţii medicale  iniţiale, de depistare a bolilor şi a simptomelor acestora şi  serviciile oferite de cabinetul ginecologic solicitate de către femeile rome.
Astfel, la întrebarea din chestionar adresată populaţiei rome: “Aţi (a) fost (soţia) să vă consultaţi pe probleme ce ţin de sarcină, naştere la medical de familie, ginecolog, cabinetul de Sănătate reproductivă?”,  68%  (fig.3) din totalul de respondenţi au susţinut faptul că au fost la o asemenea consultaţie. Acest  lucru accentuează interesul şi grija populaţiei rome,a femeilor faţă de sănătatea lor reproductivă şi faptul cunoaşterii evidente unui asemenea serviciu. Alta este situaţia celor    22, 75% şi 2,1%  dintre respondenţi, care nu au avut o asemenea consultaţie sau, mai mult, nu au ştiut despre existenţa acestei posibilităţi.
     
Fig. 3
 
         
Fig. 4.
 
         
 
Fig. 5
 
       
Fig. 6

Fig. 7
 
Recomandările Centrului de Cercetări Calitative în Antropologie rezumate din studiul sănătăţii reproductive:
-  organizarea de seminare specializate pentru medicii de familie, pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor medicale oferite. Seminarele vor fi axate pe informarea medicilor despre condiţiile speciale, problemele de sănătate şi cele sociale ale populaţiei rome.
-  realizarea unui buletin tremestrial de informare, care va fi distribuit în centrele medicale de familie şi în comunităţile rome şi care va conţine informaţii referitoare la posibelele probleme de sănătate şi adrese ale centrelor care oferă servicii medicale, precum şi informaţii juridice referitoare la poliţa de asigurare medicală.
-  crearea de către stat a unei baze de date a minorităţilor şi a bazelor subsecvente pe sănătatea populaţiei.
- implementarea unui sistem transparent de acodare a poliţelor de asigurare medicală în rândurile populaţiei neangajate sau pentru anumite grade de boală
- dezvoltarea programelor de comunicare, pentru informarea întregii populaţii asupra consecinţelor atitudinilor discriminatorii în bază de etnie, sex, religie sau pătură socială.
Recomandările Centrului de Cercetări Calitative în Antropologie rezumate din studiul violenţei în familie :

  • organizarea de traininguri specializate, pe grupuri de vârstă, menite să dezvolte abilităţi de prevenire a situaţiilor conflictuale pe termen lung
  • implementarea programelor naţionale care să permită creşterea nivelului de educaţie şi formarea de atitudini şi competenţe de combatere a violenţei
  • creşterea gradului de şcolarizare a copiilor romi cu ajutorul asociaţiilor specializate
  • implementarea proiectelor care ar asigura funcţia de mediator socio-cultural
  • organizarea de cursuri de formare continuă cu dezvoltarea de abilităţi de comunicare interculturală cu autorităţile publice locale, medici, asistenţi sociali, etc.
 


[1] International Journal for Equity in Health 2009, 8:24 http://www.equityhealthj.com/content/8/1/24
 
[2] Inteligenţa emoţională, termen utlizat pentru a descrie şi măsura capacitatea individului de a face fară provocărilor mediului prin demonstrarea unei atitudini consecvente emoţionale.
[4] Studiile pot fi urmărite pe paginile web ale asociaţiilor rome sau ale organismelor UE, de asemenea pe www.osi.hu
[6] Romii în Republica Moldova, PNUD, 2007;  www.statistica.md; www.edu.md.
 

Despre Antropologie

Contacte

Departamentul Filosofie si Antropologie
e-mail: usm_filozofie@yahoo.com
tel: +373 22 57 75 97


Director Departament Filosofie si Antropologie
Saharneanu Eudochia, dr. hab., prof. univ.


                                                                                                                                                                                                                                                                                                                    Copyright © 2011 Made by Erhan Vera. All Right Reserved